Când iubirea se încuie prin cuvinte

Pe lista “Nu din prima seară” aş adăuga ceva scurt… “fără cuvinte”.

Fără indicaţii. Fără ce ne place şi ce nu. Fără “aşa da” şi “aşa nu”. Fără corecturi şi fără contraziceri. Fără înfrânări. Fără linii trasate. Fără obiceiuri şi tabieturi. Fără reguli şi fără toate cele care, încă din primele clipe petrecute împreună, împing oameni în direcţii greşite. În relaţii greşite…

Răbdare. Răbdare, răbdare şi iar răbdare. Răbdare să ascultăm, răbdare să privim, răbdare să gândim, răbdare să… răbdăm.

Răbdare să lăsăm oamenilor de lângă noi… libertatea de a fi. De a face ca ei, de a zâmbi ca ei, de a vorbi ca ei. De a fi ei. Nu noi. De a fi ei, fără noi. De a fi ei fără amprenta noastră, de a fi ei fără dorinţele noastre de transformare a lor în ceea ce suntem noi. De a fi ei fără mâinile noastre care să-i modeleze ca pe o bucată de plastilină. Pentru că oamenii nu sunt din plastilină. Oamenii sunt din suflet. Şi sufletele se potrivesc sau nu. Dar niciodată nu se schimbă.

Noi, oamenii, purtaţi de personalitate fiind, am schimba, am avea dreptate, am judeca, am spune cum e mai bine, am tăia un pic de aici, un pic de acolo, am adăuga o haină de-a noastră şi ne-am minţi că e bine. Iubire. “Iubire”.

Pe când sufletele… sufletele nu se schimbă niciodată în alte suflete. Ele sunt unice. Ele doar cresc. Cresc şi se caută. Şi când se găsesc se iubesc şi atât. Pereche. Potrivire. Cerc. Perfect. Sufletele pereche se iubesc dintotdeauna aşa cum sunt. Şi se întâlnesc iar şi iar pentru a se iubi din nou. Aşa cum sunt… Pentru că sufletele pereche pur şi simplu sunt. Pur şi simplu se potrivesc. Pur şi simplu se completează. Pur şi simplu definesc… fără cuvinte… perfectul.

Pentru că, acolo unde e nevoie de cuvinte, nu există iubire. Pentru că iubirea se simte, nu se dictează. Şi pentru că iubirea înseamnă libertate. Iubirea înseamnă existenţa în sine. Atât.

Lasă un răspuns