Când e cald din suflete pereche… tot gerul din jur se topeşte

Am devenit atât de organizată în ultimii ani… că nu prea mai am eu şanse să rătăcesc şosetele una de cealaltă vreodată, dar îmi pot imagina uşor ceea ce urmează să scriu despre asta.

Avem o pereche de şosete preferată. Şosete pe care le-am purta zilnic dacă am putea. Şi, într-o zi, găsim în dulap doar una. Una nu-i. Şi, oricât am căuta-o, nu-i de găsit neam. La un moment dat renunţăm. Nu mai ştim prin ce colţ al casei să o mai căutăm. Poate a căzut peste balcon… aşa că las-o. Dac-o fi să fie… iese ea. Şi, la urma urmei, n-o fi aia ultima pereche de şosete din lumea asta… nu… ?

Şi purtăm altele. În fiecare zi altele. Dar niciodată unele care să devină… noile noastre şosete preferate. Şi… la fiecare pereche nouă de şosete… tot ne mai trece, în fugă, prin minte un gând… “Oare ce-am făcut eu cu şoseta aia de n-o mai găsesc?!”.

Aşa şi cu… sufletele pereche. Oricât am crede noi că pot fi oricine, ele sunt unice şi de neînlocuit. Oricât ne strofocăm noi să facem nişte… simple experienţe să “funcţioneze”, ne prefacem doar. Şi, prefăcându-ne, batem pasul pe loc. Pentru că sufletele pereche nu au nevoie de efort ca să funcţioneze. Nu au nevoie de sacrificii. Nu au nevoie de psihologi şi compromisuri. Nu au nevoie de nimic. Pentru că ele au deja totul. Sufletele pereche se au dintotdeauna unul pe celălalt. Energia lor este dintotdeauna. Aceeaşi şi la fel de strânsă mereu, orice ar fi. Sufletele pereche nu se construiesc suflete pereche. Ele pur şi simplu sunt.

Noi, oamenii, în schimb da, ne construim. În fiecare viaţă. Ne construim conştient ca să ne aducem aminte de subconştient. De cine suntem şi câte ştim de fapt. De cine-am fost şi cine urmează să fim. Şi ce mai avem de învăţat ca să putem fi. Noi, oamenii, ne dezvoltăm şi ne maturizăm. Cu noi înşine sau cu alţii. Ne rănim ca să învăţăm. Ori noi pe noi… ori noi pe alţii… ori alţii pe noi. Dar niciodată noi, sufletele pereche, între noi. Separat. Fiecare cu învăţămintele lui. Cu şi prin alţii. De-a lungul mai multor vieţi chiar, asta dacă suntem prea căpoşi să vedem adevărul şi ce avem, de fapt, de făcut şi de învăţat.

Pentru că sufletele pereche nu se rănesc. Nu-şi dau lecţii unul altuia. Sufletele pereche nu au datorii. Au doar o poveste. O singură poveste. Care ţine de când au fost create şi până când îşi vor încheia misiunea comună. Misiune comună care începe abia după ce misiunile fiecăruia în parte se încheie. Pentru că, până la scopul lor comun, sufletele pereche trebuie să se descopere pe ele întâi. Trebuie să ştie întâi tot despre ‘sine’, pentru ca mai apoi să poată trece la următorul capitol. La tot despre ‘împreună’. La tot despre ‘doi’. Tot despre ‘întreg’. Pentru că, până la a se sprijini unul pe celălalt în scopul lor comun, sufletele pereche trebuie să ştie cum să se sprijine fiecare pe sine.

Mi-e greu să descriu. Mereu îmi e. Pentru că ştiu că în cuvinte pierd mult din ce înseamnă de fapt. Dar încerc de fiecare dată, pentru că merită.

Întâlnirea dintre sufletele pereche e clar dincolo de orice cuvinte. E dincolo de atracţie conştientă, dincolo de emoţie, dincolo de sexualitate… e dincolo de priviri şi mângâieri. E dincolo de culoarea părului şi mediul din care ele vin. E dincolo de timp şi spaţiu. E dincolo de orice poate fi definit în cuvinte. Întâlnirea dintre sufletele pereche… face ca zece ani să însemne ieri. Face ca zece vieţi să însemne una. Face ca totul să fie complet. Face din haos logic. Face din rău bine. Face din tăcere cea mai frumoasă comunicare. Face din necunoscut ‘acasă’. Din întâmplare un rost şi din celălalt cea mai bună variantă a lui.

Sufletele pereche sunt unite pentru totdeauna şi nimeni şi nimic nu le desparte nicicum. Oriunde ar fi şi oricât de mare ar fi distanţa dintre ele. Pentru că energia lor e una singură… împărţită în două. Pentru că o şosetă de-un fel nu poate fi purtată cu o alta de-un alt fel. Chiar dacă ele, diferite fiind, nu s-ar vedea de încălţăminte… cine le poartă ştie prea bine ce poartă. Şi, chiar dacă pe alţii îi putem minţi, pe noi nu ne putem minţi niciodată.

Lasă un răspuns