Ca să fim respectaţi trebuie, mai întâi, să respectăm

Pretenţii şi nasuri pe sus putem avea mai toţi. Dar respect pentru cei din jur, pentru cele din jur, pentru viaţă, în general… prea puţini. Puţini dintre noi înţelegem că nu suntem deloc diferiţi ca oameni. Că nu ne naştem cu drepturi diferite. Că nu ne naştem în lumi diferite. Puţini înţelegem că atitudinea este o alegere. Puţini înţelegem că diferenţa o facem chiar noi. Alegând. Educându-ne ori ba. Şi nu, nu zic de şcoli, facultăţi, doctorate, bucăţele de carton semnate şi ştampilate de mai marile instituţii, bla, bla. Deloc nu zic de ele. Zic de educaţia aia care vine din interior. Din instinct. Din noi. Zic de educaţia în ceea ce priveşte capacitatea de a înţelege, capacitatea de a discerne, de a fi fericiţi, de a fi optimişti. De a fi buni. De a accepta. De a dărui cui nu are. De a cere ajutorul când avem nevoie. De a fi înţelepţi. De a fi culţi într-ale vieţii. De a respecta pentru a fi respectaţi…

Tindem să cerem respect, însă îl cerem în cantităţi diferite de la categorii sociale diferite. Pe care tot noi le-am creat. De la unii cerem respect zicând “Da, să trăiţi!”, de la alţii “Ai grijă că tu nu te tragi cu mine de şireturi!”. Faţă de unii suntem mieluşei, faţă de alţii lupi. Totul în funcţie de… interese. În funcţie de ce avem de obţinut. Totul din… egoism. Din lipsă de educaţie morală. Umană. Din lipsă de informare. Din neînţelegere. Pentru că aşa avem senzaţia că ni se cuvine. Da, viaţa ne-o tratăm de parcă ar avea ea îndatoriri la noi şi nu noi la ea. De parcă ne-am naşte să primim, nu să dăm. De parcă viaţa ne-ar plăti ea pe noi ca să ne naştem, nu noi pe ea ca s-o trăim.

De parcă noi am fi buricul pământului. Dar uităm că suntem milioane şi milioane. De aceeaşi naţie toţi. Oameni. Unii mai coloraţi, alţii mai spălăciţi, unii mai mici, alţii mai înalţi. Uităm că suntem toţi o apă şi-un pământ şi ne rezumăm doar la ce diferenţe am fost noi învăţaţi să facem. Că unii sunt mai hoţi, alţii mai cinstiţi, că unii sunt mai… înapoiaţi, alţii mai cu lumină în minte. Că unii sunt mai săraci, alţii mai bogaţi. Că unii au drepturi, iar alţii… Alţii ce? Alţii n-au? Hoţii n-au drepturi? La reeducare, spre exemplu? Înapoiaţii n-au drepturi? Să-i apucăm de mână şi să-i tragem după noi… noi, ăştia mai luminaţii? Orfanii n-au drepturi?

Din punctul unora de vedere nu. Pentru că unii avem impresia că ne naştem cu stele în frunte. Şi cu dreptul de a arăta cu degetul. Sau cu dreptul de a fi în măsură să compătimim, zicând “Vai, săracii! Fie la ei acolo!” şi-apoi gata, mai departe la viaţa noastră. Nu, nu. E despre “Fie la noi toţi aici, la grămadă.”. Pentru că cine are are să dea. Iar cine n-are are să primească şi să dea la rândul lui apoi mai departe. Cine are n-are şi dreptul să scuipe pe cine n-are. Iar cine n-are dobândeşte şi el respectând ceea ce a primit prin a oferi mai departe.

Cine nu respectă omul, natura lui, viaţa… încă nu şi-a dobândit respectul. Încă este needucat pe alocuri. Cine face diferenţe între naţii… categorii sociale, cerşetori şi bogătaşi, vânzători şi patroni, copii cu părinţi şi copii orfani… încă mai are de învăţat câte ceva despre noţiunile introductive ale vieţii pe care deja o trăieşte. Greşit, de altfel. Mulţi încă trăim greşit. Arătăm cu degetul, alegem oamenii după haină, nu după suflet. Catalogăm curăţenia după negrul de sub unghii. Fără să ne întrebăm dacă e acolo de sărăcie, de muncă prea multă. Şi… chiar de-ar fi acolo din ignoranţă şi nepăsare, chiar şi atunci… atitudinea noastră nu-i demnă de respect dacă arătăm cu degetul, ci dacă oferim o mână de… educaţie. Dacă îndrumăm un nespălat ignorant către o lume mai bună şi benefică lui. Către o atitudine care să-i îmbunătăţească traiul şi sănătatea. Pentru ca şi el să dea mai departe următorului. Şi tot aşa.

Încă ne e silă de unii oameni. Încă ne e silă de categoriile sociale de “sub” noi. Încă ne e silă de orice nu-i frumos şi roz, de ce “nu-i de nasul nostru.”… Încă nu vedem tocmai gunoiul cu care am crescut noi în suflet. Gunoiul numit discriminare, lipsă de respect faţă de suflete, dincolo de etichetele pe care le poartă, tot de noi puse şi alea oricum. Încă nu vedem durerea, negativismul şi… mai ales, scopul paşilor care ne aduc în faţa acestor… “neplăceri” de care adesea ne lovim în viaţa noastră.

Încă nu înţelegem noţiunea de ‘respect’, de fapt. Dar avem pretenţii.

Lasă un răspuns