“Bă, care furi suflul muncii mele?!”

Deşi am citit, am văzut şi mi-au trecut atâtea prin mână şi prin urechi, nu o întâlnisem pe-asta. De curând mi-a ieşit în cale un domn simpatic şi foarte vorbăreţ, de un succes măricel el… până la un moment dat în viaţa lui, care mi-a spus că bănuieşte că cineva îi face nefăcute. Că cineva îi urăşte banii. Că îi fug printre degete şi nu mai ştie ce să facă. Nu mai are nicio altă explicaţie pentru pierderea afacerii lui. M-am gândit nu mai mult de 3 secunde şi am zis ‘Hai s-o încercăm şi p-asta!’. Şi-am luat-o uşurel. Ca vopseaua de păr. Am aplicat pe o suprafaţă mică să vedem dacă se lasă cu usturimi… şi-abia apoi, după ce am văzut că nu are reacţii alergice, am întins peste tot. Cu succes!

Păi da. Atâtea vindecări şi reglaje emoţionale, ziduri energetice de protecţie, vibraţii cât mai sus şi mai şmechere, suflete pereche, zâmbete peste zâmbete, toate pentru oameni. Păi bine, bine, pentru oameni. Mă, dar pentru joburile şi afacerile lor când?!

Tot vorbesc eu de vise împlinite, materializări, că le descătuşăm, că le construim împreună, că le lucrăm, că le facem, că le dregem. Dar cu alea mai de demult împlinite, dar rănite între timp, ce facem? Pe-alea cine le îngrijeşte?

Am trăit şi eu pe pielea mea lipsa succesului, ba chiar eşecul total. Inclusiv atunci când stăteam ca proasta cu toate, toate scrise-n faţa ochilor şi nu găseam nicio hibă. Le întorceam, le răsuceam, le reanalizam şi nu găseam ce şi pe unde se scurge. Toate erau mai mult decât conform planului, dar undeva îmi scăpa ceva.

Nu o dată mi s-a întâmplat în trecut ca un client, cu care aveam contractul ca şi semnat, să nu-mi mai răspundă la telefon. Nu o dată mi s-a întâmplat să trăiesc în sinea mea bucuria câştigului ca şi când l-aş fi avut deja, dar pe parcurs s-a rătăcit clientul de nebun în lume… sau la concurenţă. Păi şi unde se mai aplică aici legea asta a atracţiei despre care auzim peste tot? Dacă eu m-am bucurat anticipat de câştig, aşa cum scrie în carte, de ce nu a apărut câştigul la mine la uşă?

Păi n-a apărut. Pentru că gândurile de invidie ale colegilor de birou, ăia care au vândut mai puţin ca mine, sunt mai puternice decât bucuria câştigului din sufletul meu. Pentru că sentimentele de frustrare ale vecinului, care mă vede zilnic venind acasă cu sacoşe întregi de cumpărături, pun un grilaj negru în jurul sursei mele de bani. Pentru că oameni necunoscuţi, care mă văd dăruind o jucărie unui copil pe stradă, nu-mi privesc posibilităţile cu admiraţie şi bucurie, ci cu ură şi neputinţă.

Pentru că oamenii nu mai ştiu să se bucure. Nu mai ştiu să se bucure nici de-ale lor, dar de-ale altora? Citisem pe undeva că, mai demult, în Japonia, pentru a scădea rata suicidului în companii, angajaţilor li se punea la dispoziţie o cameră undeva în clădire, unde aveau toate fotografiile şefilor expuse pe pereţi. Când acumulau prea mulţi nervi din cauza lor, angajaţii mergeau în camerele respective şi loveau cu pumnii, scuipau, urau de “bine” ălora din fotografii… până ce, la un moment dat, sus-puşii au început să moară pe capete.

Cam despre asta vorbesc şi acum. Invidia şi ura ucid afaceri ‘pe capete’. Deşi parcă nu ne-am fi gândit niciodată la astfel de motive ale eşecului, nu-i aşa? Am zice că nu există aşa putere. Ba uite că există. Gândurile oamenilor sunt mai puternice decât orice. Gândurile oamenilor se lipesc pe ceea ce ele vizează ca un abţibild. Şi staaau acolo până rad tot sau până se gândeşte cineva să dea cu gânduri mai bune şi mai puternice.

Pe lângă vibraţia noastră, zic să creştem şi vibraţia locului nostru de muncă. Să fie aşa, ca un glob de cristal pe care îl purtăm cu noi mereu. Pe care îl curăţăm de praf de negativism şi pe care îl înfăşurăm în iubire, eficienţă şi bani. Să facem bani iubind ceea ce muncim şi atrăgând iubire şi din partea celorlalţi asupra muncii noastre.

Lasă un răspuns