Armonie pentru suflet, somn pentru trup

Deși sunt mulți care dau din gură, de când lumea și pământul, despre treaba asta cu somnul și cu respectarea orelor potrivite pentru somn, noi parcă suntem din ce în ce mai razna. Ni se și creează oportunități, ce-i drept. Ture de noapte la serviciu, baruri, cluburi, emisiuni de divertisment, filme, de toate pentru toți, dar la ore târzii să fie. Cât se poate de târzii, vă rog!

Eu am renunțat de multă vreme la cluburi, dar la scris noaptea, până de curând, nu. Mi se părea mie că am mai multă inspirație cu prietena mea, luna, alături. Da’ de unde! E ora prânzului acum și… de vreo două săptămâni, scriu la foc automat, în prima parte a zilei. Da, de două săptămâni, am decis să dorm noaptea, nu să scriu.

De două săptămâni, m-am supărat de tot pe programele TV pe care le mai urmăream, din când în când, înainte de culcare. M-am supărat pe lenea mea de dimineață, care mă făcea să amân încă o oră, din zece în zece minute, alarma. M-am supărat pe cinele prea târzii de la ora 22. M-am supărat pe… mine, că n-am înțeles niște lucruri legate de toate astea, până acum. Deși… ar cam fi fost cazul, cred.

Cert este că, deși mă simțeam și înainte plină de energie, acum nu mai consider că eram așa. Pentru că plină de energie abia acum îmi dau seama că sunt.

Ce ironie, nu? Băgăm în seamă atâtea, vezi, Doamne, “pentru binele nostru”, dar ne ignorăm propriul corp. Ignorăm faptul că, în timpul somnului, întreg organismul se odihnește și se… reface. Și mai ignorăm și intervalele orare. Considerăm că, atâta vreme cât poate dormim noi alea opt ore, că-s ele chiar și de la 4 dimineața la prânz, suntem perfect odihniți.

Ei bine, nu-i chiar așa. Mai mult decât orele de somn, contează intervalul orar în care dormim. Nu intru acum în detalii legate de melatonină, histamină și cortizol, că aș sări calul. Mă rezum la a spune doar că… ideal este să adormim undeva între 22 și miezul nopții. Până în miezul nopții, da? Pe demonstratelea. Pe simțitelea pe propria-mi piele, de fapt, că din asta vorbesc eu și acum… și întotdeauna.

De două săptămâni, observ că sunt mult mai atentă, rețin mult mai ușor lucruri… chiar și visele. Acum nu-mi mai e greu, de dimineață, să rememorez ce-am visat, lucru foarte important pentru mine, una, pentru că visele mele au, în majoritatea cazurilor, semnificații clare în viața de peste zi. Și, după cum spuneam și mai devreme, creativitatea mea este mult mai crescută decât era înainte.

M-am strofocat puțin și mi-am făcut un program bine definit. După cum îmi place mie să zic mereu, și în treaba asta… sunt propriul meu părinte. Mă ameninț singură că, dacă nu mă demachiez, nu mă spăl pe dinți, nu-mi fac… rugăciunea mea specială și nu sunt în pat la fix ora 22, ca să mai citesc câteva pagini dintr-o carte, până pe la 22:30… nu mai mănânc unt de arahide cu banane a doua zi, la micul dejun. Mic dejun pe care-l iau la 8, după ce la 6:30 m-am trezit, mi-am ținut ședința de dimineață cu îngerii mei, meditație, bla, bla.

Cafea beau doar după micul dejun și nu mai mult de una pe zi. Nu dorm la prânz, n-am făcut-o niciodată… sau poate doar pe vremea când eram prea mică, încât să-mi pot aminti acum.

De la ce m-am luat? De la ideea că… mama asta pământ face douăzeci și patru de ore în jurul axei sale. Care merg împărțite la 3, fără rest. Iar noi avem, în tot timpul ăsta, de… muncit, de distrat și de dormit. Și, din fericire, pe mine haosul mă stresează din ce în ce mai tare, în ultima vreme, aflându-mă într-o continuă căutare de soluții ca să-i pun capac. În felul meu. În pătrățica mea, aici. Nu, nu mă aștept s-o fac complet sau să conteze prea mult ceea ce fac. Cel puțin nu în viața asta.

Însă un lucru sigur îl fac. Îmi caut potențialul maxim. Și, pe măsură ce-l descopăr, îl și folosesc. La pas, așa. Treptat. Mă gâdil eu pe mine, pe ici, pe colo, ca să aflu ce și cât pot. Și cum. Și la ce bun.

Pentru că îmi doresc să nu pierd timp și să fac întocmai ceea ce am de făcut.

Lasă un răspuns