33 dintre adevărurile răscolite de mine

Viața ne este un abecedar în sine. Unele lecții sunt simple și evidente, altele… tot simple, dar mai puțin evidente. Unii învățăm totul din mers, alții din piedici sau chiar căzături de-a binelea. În Terapie pentru minte și suflet am căutat să cuprind cât de mult, astea fiind doar câteva idei…

1. Împrejurimile toate sunt oglinda interiorului.
2. Nu noi alegem momentul potrivit, el ne alege pe noi.
3. Succesul nu se măsoară în bani, banii se măsoară în succes.
4. Suntem conectați și cu ceea ce există dincolo de cunoașterea noastră.
5. “Mulțumesc” lipsit de mulțumire cauzează mai mult frustrări decât împlinire. De ambele părți.
6. Nu iscălitura ne face unici, ci amprenta.
7. Frica este arma cu care egoul întunecat își prelungește existența.
8. Universul răspunde întotdeauna. Cu ‘ipotetic’ la teorii și ‘rezultat’ la operații.
9. Trecutul nerezolvat continuă sub un prezent viitor.
10. Nu suntem ceea ce ni se spune că am fi, suntem ceea ce răspundem.
11. Un obicei, doar pentru că e obicei, nu-i musai să fie și bun.
12. Chiar dacă suntem construiți după același calapod, nu presupunem comparație la nimic.
13. Starea de bine se măsoară în cât de bine ne cunoaștem pe noi înșine.
14. Preocuparea față de timp oglindește preocuparea față de tot.
15. Relațiile potrivite nu sunt cu oameni la întâmplare. Ele se întâmplă cu oameni potriviți.
16. Nu avem un corp de rezervă.
17. Pașii se fac, nu se sar.
18. Cea mai de preț relație este cea cu noi înșine, pentru că din ea pornesc toate celelalte.
19. Relaxarea vine, de cele mai multe ori, din mișcare.
20. Frica de a spune sau de a auzi “Nu” trădează o altă frică, mai profundă.
21. Timp ar fi, prioritățile sunt cele care fac diferența.
22. ‘Ocupat’ nu egalează ‘productivitate’.
23. Calea cea mai ușoară este, de cele mai multe ori, cea mai costisitoare.
24. Nivelul vocii exterioare este invers proporțional cu cel al vocii interioare.
25. Arătatul cu degetul este activitatea preferată a celor îngroziți de responsabilitatea acțiunii.
26. Dacă suntem nefericiți, să-i nefericim și pe alții nu ne schimbă starea cu nimic.
27. Ca să deținem controlul propriei vieți cu adevărat, trebuie să renunțăm la a… controla.
28. Un drum știut nu e drumul către ‘altceva’.
29. Iertarea vine când sufletul e cel împăcat, nu mintea.
30. Legătura de sânge nu trebuie să fie nici scuză și nici acuză.
31. Nu întâmplările neplăcute ne distrug, ci nepregătirea noastră și neacceptarea lor.
32. Regulile sunt făcute ca să mențină, nu ca să dezvolte.
33. Un adevăr greu doare la început, dar bucură în cele din urmă.

Cu drag,
Cătălina

Lasă un răspuns